poliție rutieră

Sute de șoferi verificați cu etilotestul sau au rămas fără permis, în numai două zile. Polițiștii suceveni au aplicat amenzi dar au suspendat și permise de conducere.

În perioada 06-08.01.2023, cadrele Serviciului Rutier şi cele ale formaţiunilor de profil din cadrul IPJ Suceava, au organizat şi executat pe raza de competenţă acţiuni specifice pe linia depistării şi sancţionării conducătorilor auto care conduc autovehicule după ce au consumat băuturi alcoolice sau substanţe psihoactive, ocazie cu care au fost testați cu aparatul etlotest 445 de conducători auto.

În cadrul acțiunii polițiștii au reținut în vederea suspendării 24 de permise de conducere și aplicate 107 sancțiuni contravenționale în valoare de 53.692 de lei.
De asemenea, polițiștii au retras 10 certificate de înmatriculare și au constatat 16 infracțiuni la regimul rutier.

Tot în perioada 06.01.2023-08.01.2023, Serviciul Rutier împreună cu formaţiunile rutiere din teritoriu au organizat şi executat acțiuni pentru prevenirea accidentelor produse pe fondul vitezei excesive, ocazie cu care au fost aplicate 493 de sancțiuni contravenționale în valoare de 243.320 de lei.

În cadrul acțiunii polițiștii au reținut în vederea suspendării 63 de permise de conducere, au retras 5 certificate de înmatriculare și au constatat 1 infracțiune la regimul rutier.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.