Un tânăr de 22 de ani, din comuna Todirești, s-a ales cu dosar penal după ce a fost prins la volan mut de beat, cu alcoolemie mare.
Duminică noapte, în jurul orei 22.00, echipajul de poliție din cadrul SPR 5 Dărmănești a fost sesizat prin 112 că pe DJ 178 A, între localitățile Costâna si Todirești, se deplasează un autoturism marca AUDI al cărui șofer se află sub influența băuturilor alcoolice.
La fața locului s-au deplasat polițiștii care au observat în dreptul unui magazin, din satul Todirești, autoturismul respectiv. După aproximativ zece minute, autoturismului respectiv s-a pus în mișcare pe DJ 178 A spre localitatea Soloneț, iar ulterior și-a schimbat direcția de mers către satul Părhăuți. La ora 22:35, acesta a fost oprit de către echipajul de poliție. Conducătorul auto a fost identificat ca fiind un tânăr de 22 de ani, din comuna Todirești, și pentru că emana halena alcoolică a fost testat cu aparatul etilotest, valoarea indicată fiind de 0,98 mg/l alcool pur în aerul expirat. Ulterior, tânărului i-au fost prelevate două mostre biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
Polițiștii au întocmit în cauză dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de „conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.