Tir încărcat cu sticle cu apă, răsturnat din cauza vitezei. Șoferul, un bărbat de 55 de ani, din Dorna Arini, a ajuns rănit la spital.

Accidentul rutier s-a petrecut marți la primele ore ale dimineții, pe D.J. 174 sat Dorna Arini, comuna Dorna Arini, judeţul Suceava.

Tirul cirucla din direcția Panaci către municipiul Vatra Dornei iar din cauza vitezei neadaptate la conditiile de drum, curbă la stânga şi carosabil umed, șoferul a pierdut controlul asupra direcției de deplasare și s-a răsturnat pe partea carosabilă.

Inițial, evenimentul rutier a fost soluționat ca accident cu pagube materiale, șoferul fiind sancționat contravențional în baza procesului verbal de constatare a contravenției, fiindu-i eliberată autorizație de reparație.

După câteva ore însă, șoferul s-a prezentat la spital, unde a fost diagnosticat cu traumatisme și a necesitat îngrijiri medicale.

Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilometru, rezultatul fiind negativ iar apoi i-au fost recoltate probe biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.

În cauză s-a întocmit dosar de cercetare penală iar cercetările sunt efectuate de către lucrătorii Compartimentului Rutier Vatra Dornei.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.