Un bărbat a căzut ca secerat și a murit în timp ce își curăța livada. Tragedia s-a petrecut la Vama, sâmbătă după amiază.

Bărbatul de 62 de ani a căzut la pământ pe când își curăța livadă și a fost observat de o vecină, care a cerut ajutor la 112.

La fața locului a ajuns un echipaj de ambulanță. Cadrele sanitare au efectuat manevre de resuscitare, dar a fost în zadar și în final au declarat decesul.

Cadrele de la Ambulanța Câmpulung Moldovenesc au solicitat sprijinul organelor de poliție.

Cu ocazia examinării sumare, cadavrul nu prezenta urme de violență.

A fost dispusă prin ordonanță efectuarea necropsiei cadavrului persoanei vătămate, acesta fiind transportat la morga din cadrul Spitalului Municipal Câmpulung Moldovenesc, urmând a se stabili astfel cauza decesului.

În cauză polițiștii efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ucidere din culpă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.