Urmărire ca în filme, în trafic și pe câmpuri, după un șofer fugar, care în final a ajuns cu mașina în șanț. Incidentul a avut loc miercuri noapte, la Bălcăuți.

Urmărire ca în filme după ce polițiștii care patrulau miercuri noapte pe raza localității Gropeni, comuna Bălcăuți, au observat că pe drumul județean 209 D un autoturism se deplasează dinspre orașul Siret, spre localitatea Bălcăuți.

Cu această ocazie, la o distanță de circa 100 metri de intersecția drumului comunal 35 cu DJ 209 D, pe direcția Bălcăuți-Siret, organele de poliție au efectuat semnalele acustice și luminoase, în vederea opririi regulamentare a autoturismului marca Volkswagen Passat.

Șoferul și-a continuat însă deplasarea, neoprind la semnale.

În momentul în care conducătorul autoturismului a efectuat manevra stânga, pe DC 35, la o distanță de 5 metri de intersecție, a pierdut controlul asupra volanului, ocazie cu care a intrat în șanțul din partea dreaptă a drumului comunal.

Ulterior, șoferul autoturismului marca Volkswagen Passat, părăsit autoturismul, alergând pe câmp.

În urma somațiilor legale efectuate de către organele de poliție, după aproximativ 50-70 de metri conducătorul auto a fost imobilizat și încătușat, fiind astfel identificat în persoana numitului Iaschiv Vladimir de 20 ani, din Bălcăuți.

În urma verificării autoturismului marca Volkswagen Passat, a mai fost identificată o persoană, care era încuiată în autoturism, fiind ascunsă pe bancheta din spate a autovehiculului, dar care la somațiile organelor de poliție, a deschis portiera, fiind ulterior identificat în persoana unui tânăr de 23 ani, fratele șoferului.

Cele două persoane au fost conduse la sediul Secției 13 Poliție Rurală Bălcăuți, în vederea stabilirii cu exactitate a situației de fapt, iar în urma cercetărilor efectuate s-a constatat că, autoturismul a fost condus de Iaschiv Vladimir.

Fiind verificat în bazele de date ale Poliției Române, s-a constatat faptul că bărbatul nu figurează ca fiind posesor de permis de conducere auto valabil pentru nici o categorie.

De asemenea, la data de 24.02.2022, ora 00:01, numitul Iaschiv Vladimir a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul, fiind de 0,37 mg/L alcool pur în aerul expirat.

S-a întocmit în acest caz dosar penal, cu privire la săvârșirea infracțiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere, cercetările urmând a fi continuate de lucrătorii Postului de Poliție Grămești.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.