Vasile Râmbu, fostul manager al Spitalului Județean Suceava, a fost ales cu unanimitate de voturi președinte al Organizației Județene a PSD Suceava.

Vineri după amiază, în sala Planetariu din cadrul Observatorului Astronomic Suceava, au avut loc lucrările Conferinței de alegeri a Organizației Municipale Suceava a Partidului Social Democrat.

La conferință au participat un număr de 130 de delegați desemnați de către cele 63 de organizații dar și numeroși invitați: președintele Organizației Județene – senatorul Ioan Stan, fostul președinte PSD dl Gavril Mîrza, parlamentarii PSD, respectiv deputații Mirela Adomnicăi, Eugen Bejenariu, Gheorghe Șoldan și senatorul Gheorghe Mândruță, subprefecții Cristian Șologon și Florin Sinescu, preşedinta Organizaţiei de Femei dna Larisa Blanari,  consilieri locali și județeni PSD.

Pentru poziția de președinte al OM PSD Suceava singura candidatură depusă și asumată de către organizație cu unanimitate de voturi a fost a economistului Vasile Râmbu – fost manager al Spitalului Județean Suceava, cel care cu puțină vreme în urmă a fost desemnat de Organizația Județeană drept candidatul PSD pentru Primăria Municipiului Suceava.

„Am decis să fac pasul spre politică și să îmi folosesc experiența managerială pentru buna dezvoltare a comunității noastre. Nu mi-au plăcut niciodată vorbele pompoase și siropoase, eu sunt omul faptelor și al acțiunilor hotărâte.

Un manager bun este acela care lucrează cu o echipă puternică. După 20 de ani de administrație liberală în orașul Suceava sunt foarte multe lucruri de rezolvat.

Împreună putem face lucruri importante. Avem șansa istorică de a transforma Suceava într-un centru urban de cea mai mare importanță” a declarat Vasile Râmbu în cuvântul său.

Tot unanimitate de voturi a întrunit și echipa Biroului permanent propusă de proaspătul președinte.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.