Casa Județeană de Pensii Suceava a primit 90 de bilete de tratament noi pentru pensionarii din județ. Anunțul a fpst făcut de directorul CJP Suceava, Constantin Boliacu.

Acesta a declarat că, în prezent,Casa Judeţeană de Pensii Suceava eliberează biletele de tratament aferente seriei a III a.

Constantin Boliacu aduce la cunoştinţă pensionarilor suceveni atât celor care care au formulat cerere de acordare a unui bilet de tratament până la acest moment cât şi celor care până în prezent nu au formulat cerere în acest sens, că se pot adresa Casei Judeţene de Pensii Suceava, pentru eliberarea unui bilet din această serie.

Persoanele care au calitatea de pensionar şi sunt interesate de acordarea unui bilet de tratament din această serie dar nu au formulat cerere până la acest moment, se pot prezenta la Casa Judeţeană de Pensii Suceava şi pot depune cerere în acest sens, până pe data de 06.04.2022.

Pentru această serie, au fost alocate Casei Judeţene de Pensii Suceava un număr de 90 bilete de tratament,în staţiunile 1 Mai, Amara, Buziaş, Căciulata, Herculane, Olăneşti, Techirghiol, Vatra Dornei, Călimăneşti, Covasna ,Pucioasa, Moneasa, Nicolina şi Geoagiu Băi.

Plecarea în staţiune se va face în intervalul 08.04.2022- 11.04.2022.

În cazul în care nu vor exista solicitări pentru aceste bilete de tratament, ele vor fi returnate Casei Naţionale de Pensii Publice, a precizat Constantin Boliacu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.