Accidentul mortal de la Câmpulung Moldovenesc a fost provocat de tânărul care a murit. ACesta a intrat cu mașina pe contrasens și a intrat într-un tir.

Conform IPJ Suceava, sâmbătă dimineață, Ioniță Narcis, de 26 ani, din localitatea Vama, în timp ce conducea autoturismul marca Volkswagen pe DN 17, nu a adaptat viteza de deplasare la condițiile de drum și într-o curbă deosebit de periculoasă la dreapta a pierdut controlul volanului.

Mașina tânărului a intrat pe contrasens iar acolo a lovit un ansambu de vehicule format din autoutilitara marca Mercedes-Benz care tracta semiremorca marca Schmitz.

Tirul era condus de un șofer din Sighetul Marmației, județul Maramureș. Acesta a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultând o concentrație alcoolică de 0,00 mg/l alcool pur în aerul expirat.

În urma impactului, autoturismul marca Volkswagen a fost proiectat în parapetul tip lisă de pe partea dreaptă a direcției de deplasare Câmpulung Moldovenesc-Vama, rezultând decesul conducătorului auto.

Cadavrul persoanei decedate a fost depus la morga Spitalului Câmpulung Moldovenesc, urmând a se dispune efectuarea necropsiei acestuia.

În cauză polițiștii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.