Un bărbat a murit după ce a făcut infarct la volan, în trafic. Mașina lui a ieșit de pe carosabil numai că soția șoferului, care se afla în dreapta acestuia, a tras frâna de mână și a oprit vehicului care se îndrepta spre un parapet.

Sâmbătă dimineață, polițiștii de la Pojorâta au fost sesizați prin SNUAU 112, cu privire la faptul că un bărbat și-a pierdut cunoștința chiar în timp ce se afla la volan și se deplasa pe DN 17, pe raza comunei Pojorâta, sat Valea Putnei.

Soția bărbatului, care era pasager în vehicul, a fost cea care a sunat la 112 și a cerut ajutor.

Șoferull în vârstă de 41 de ani a fost transportat cu ambulanta la spitalul din Câmpulung Moldovenesc, unde i s-au aplicat manevre de resuscitare timp de 40 de minute.

Cum bărbatul nu a răspuns manevrelor de resuscitare, acesta a fost declarat decedat.

Soția defunctului a declarat polițiștilor că bărbatul urma tratament medicamentos pentru hipertensiune, iar în dimineața de 20 august, în timp ce tranzita orașul Gura Humorului, el a acuzat durere în piept.

Ulterior, bărbatul în timp ce se deplasa pe raza satului Valea Putnei, DN 17, având direcția de deplasare municipiul Suceava spre municipiul Vatra Dornei, și-a pierdut cunoștința.

Mașina acestuia a ieșit de pe carosabil, moment în care soția, pasager pe scaunul din dreapta față, a avut prezență de spirit, a acționat frâna de mână și a tras de volan pentru a evita un impact cu parapetul de protecție al DN 17.

 

 

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.