Bărbat găsit mort în Vinerea Mare, după ce a zăcut în casă zile întregi fără ca nimeni să știe. Tragedia s-a petrecut la Crucea.

În Vinerea Mare, în jurul orei 17.00, Poliţia municipiului Vatra Dornei a fost sesizată de un localnic din comuna Crucea, județul Suceava, cu privire la faptul că l-a găsit pe vecinul său decedat în locuința sa.

Polițiștii s-au deplasat la fața locului și au demarat cercetări. Apelantul la 112 a declarat că s-a deplasat la locuința vecinului său, un bărbat de 67 ani, pentru a vedea ce face, întrucât nu îi răspundea la telefon și nici nu-l văzuse de câteva zile.

Ușa locuinței era închisă și neasigurată, iar când a intrat în apartament l-a găsit pe vecin întins pe pat, fără a prezenta semne vitale, motiv pentru care a anunțat lucrătorii de poliție. Bărbatul îl mai ajuta pe defunct la treburile casnice deoarece acesta era bolnav.

La fața locului a fost solicitat un echipaj de ambulanță, care a constatat decesul bărbatului de 67 de ani, deces care se produsese cu câteva zile în urmă.

Cu ocazia examinării criminalistice a cadavrului, s-a constatat că aceasta nu prezintă urme de violenţă sau leziuni, iar din investigațiile efectuate s-a stabilit că persoana în cauză avea mai multe afecțiuni medicale.

Cadavrul a fost ridicat de la fața locului și depus la morga Spitalului Municipal Vatra-Dornei, sens în vederea efectuării autopsiei medico-legale.

În cauză s-a întocmit dosar de cercetare penală, polițiștii urmând a stabili circumstanțele exacte în care s-a produs decesul.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.