Bărbat mort după ce a căzut în beci, la Preutești. Acesta se afla pe terasa casei numai că, din cauza consumului de alcool, s-a dezechilibrat și a căzut în beciul locuinței.

Descoperirea a fost făcută de concubina acestuia, care a cerut ajutor la 112.

Cu ocazia deplasării la fața locului, însoțiți de tehnician criminalist din cadrul Poliției Municipiului Fălticeni, agenții au stabilit că bărbatul a consumat în exces băuturi alcoolice la domiciliu, fapt pentru care, în timp ce se afla pe terasa locuinței, s-a dezechilibrat și a căzut în beciul locuinței.

Ulterior, concubina acestuia, care se afla în curte, a început să îl caute, descoperindu-l în beci.

La fața locului s-a deplasat un echipaj de ambulanță de la Stația Fălticeni, care a constatat decesul.

Cu ocazia cercetării la fața locului, s-a stabilit că treptele beciului erau în construcție, fiind montat doar cofrajul din lemn, iar bărbatul a căzut de la o distanță de 2 metri față de placa de beton a terasei.

Cadavrul a fost transportat la morga Spitalului Municipal Fălticeni în vederea efectuării necropsiei pentru stabilirea cu exactitate a cauzelor decesului.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.