Bătaie între femei, pe stradă, la Șcheia. Incidentul s-a petrecut vineri seară, după ce două femei din localitate, care erau în conflict, s-au întâlnit întâmplător pe stradă.

Polițiștii au fost chemați să intervină, vineri, la ora 20.30, de către mătușa uneia dintre protagonistele incidentului.

La fața locului s-a deplasat un echipaj de poliție, care a demarat cercetări.

A reieșit că o tânără de 20 de ani, în timp ce se deplasa pe strada Fierăriei, de pe raza satului Șcheia, s-a întâlnit cu numita L. L., iar pe fondul unor discuții contradictorii referitoare la familie, cele două s-au luat la bătaie. Tânăra de 20 de ani a fost lovită de cealaltă femeie.

Persoana vătămată nu a solicitat încă intervenția unui echipaj medical în vederea acordării de îngrijiri medicale.

Femeia lovită a formulat plângere penală împotriva agresoarei, sub aspectul comiterii infracțiunii de lovirea sau alte violențe.

În cauză cercetările urmează a fi continuate de lucrătorii din cadrul SPR9 Șcheia sub aspectul săvârşirii infracțiunii de lovire sau alte violențe, fiind întocmit dosar penal.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.