Captură de petarde, la Vama Siret, prima de dinainte de Sărbători.

Polițiștii de frontieră și lucrătorii vamali din cadrul PTF Siret au descoperit în microbuzul unui cetățean ucrainean, ascunse după bancheta din spate, petarde în valoare de 6.000 de lei pentru care nu a putut prezenta niciun document justificativ.

Ieri, 1 noiembrie a.c., în jurul orei 13.00, în Punctul de Trecere a Frontierei Siret, s-a prezentat pentru efectuarea formalităților de frontieră, pe sensul de intrare în România, un cetățean ucrainean, în vârstă de 39 de ani, conducând un microbuz înmatriculat în Ucraina.

 

 

În baza analizei de risc, echipa comună formată din polițiștii de frontieră și lucrători vamali a efectuat un control amănunțit, ocazie cu care au fost descoperite, ascunse după bancheta din spate, două cutii cu produse pirotehnice, mai exact 240 de petarde, în valoare de 6.000 lei, pentru care șoferul nu avea documente de proveniență.

Materialele pirotehnice au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor, iar cetățeanului în cauză i-a fost întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de operațiuni cu articole pirotehnice efectuate fără drept.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.