98 de cazuri noi de COVID, în județul Suceava, în ultimele 24 de ore. În spitalele din județul Suceava sunt internați 374 pacienți Covid-19.

Conform Prefecturii Suceava, sunt 1.214 cazuri de infecție COVID în evoluție, în județ, în ușoară scădere față de ieri.

Din cele 114 localități sucevene, 10 nu au niciun caz de infecție COVID în evoluție, 18 au câte un caz în evoluție, 37 au sub cinci cazuri în evoluție, 30 au sub zece cazuri în evoluție iar 19 au peste zece cazuri în evoluție.

Până astăzi, 9 februarie, pe teritoriul României, au fost confirmate 749.434 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19). 695.398 de pacienți au fost declarați vindecați.

În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 2.797 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv. Distribuția pe județe a cazurilor per total și a celor noi o regăsiți în tabelul de mai jos.

Până astăzi, 19.056 de persoane diagnosticate cu infecție cu SARS – CoV – 2 au decedat.

În intervalul 08.02.2021 (10:00) – 09.02.2021 (10:00) au fost raportate 95 de decese (54 bărbați și 41 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Arad, Argeș, Bacău, Bistrița-Năsăud, Botoșani, Brașov, Buzău, Caraș-Severin, Cluj, Constanța, Covasna, Dâmbovița, Dolj, Galați, Gorj, Harghita, Hunedoara, Ialomița, Iași, Maramureș, Mureș, Neamț, Prahova, Satu Mare, Sibiu, Suceava, Vrancea, Ilfov și București.

Dintre acestea, 1 deces a fost înregistrat la categoria de vârstă 30-39 ani, 1 deces la categoria de vârstă 40-49 ani, 6 decese la categoria de vârstă 50-59 ani, 28 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 37 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 22 decese la categoria de peste 80 de ani.

91 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, 1 pacient decedat nu a prezentat comorbidități, iar pentru 3 pacienți decedați nu au fost raportate comorbidități până în prezent.

În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 7.337. Dintre acestea, 937 sunt internate la ATI.

Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 5.610.170 de teste RT-PCR și 172.163 de teste rapide antigenice. În ultimele 24 de ore au fost efectuate 22.133 de teste RT-PCR (13.421 în baza definiției de caz și a protocolului medical și 8.712 la cerere) și 8.166 de teste rapide antigenice.

De asemenea, de la ultima informare făcută de GCS, au fost raportate și rezultatele a 96 de teste prelucrate anterior ultimelor 24 de ore și transmise până la data de 9 februarie a.c.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.