Organizarea unei nunţi este un proces foarte complex, care presupune un timp îndelungat și foarte multe detalii de pus la punct.

De la stabilirea datei la care va avea loc evenimentul până la ziua cea mare este un drum foarte lung, care pune răbdarea și înțelegerea mirilor la încercare. Totuși, în întreg amalgamul de activități cu privire la organizare, un moment este cel mai așteptat de viitoarele mirese.

Acesta este, bineînțeles, alegerea rochiei de mireasă. Această alegere poate fi ori una dintre cele mai dificile, ori una extrem de simplă, în funcție de cât de hotărâtă este mireasa cu privire la criteriile pe care rochia trebuie să le întrunească.

Modelul rochiei, ales în funcție de anotimp și tendințe

În primul rând, atunci când alege rochia, mireasa trebuie să stabilească dacă nuntă pe care şi-o dorește va fi una tradiţională sau va avea o tematică anume. În funcție de această decizie, precum și de anotimpul în care va avea loc evenimentul, trebuie ales și modelul rochiei de mireasă. Mireasa poate alege un model de rochie din colecţiile disponibile în cadul unui show-room dedicat acestui eveniment, care pot fi adaptate oricăror tematici.

De exemplu, pentru o nuntă care are loc în anotimpul cald, rochia ar trebui să fie diafană și uşoară, realizată din materiale cât mai naturale, astfel că modelele de rochii MAI și MARIANA, din colecţia Miracle 2021, care pot fi găsite pe site-ul elegantamiresei.ro, pot fi foarte potrivite pentru o nuntă organizată în aer liber, pe malul unui lac sau chiar în pădure.

Mireasa care va avea nunta toamna, când aerul este deja mai rece, poate alege o rochie care să îi îmbrace umerii, dar care să nu fie realizată din materiale foarte dense. Prin urmare, modele IVA sau IONA, din colecţia Inspiration 2021, pot fi o alegere foarte inspirată.

În schimb, o nuntă care are loc iarna, mai ales dacă își face apariţia și zăpada, poate fi foarte bine reprezentată atât de modelele IVETA sau IDA, din colecția Inspiration 2021, cât și de modelele CLEMENTINE sau CINDY, din colecţia Cinderella 2021.

Care sunt recomandările stiliştilor din Suceava?

Pentru femeile care caută rochii de mireasă, Suceava poate fi locul în care să își găsească rochia mult visată, mai ales că acestea pot beneficia de consiliere din partea specialiştilor care lucrează în cadrul show-room-urilor dedicate acestui eveniment important din viața oricărui om.

Stiliştii recomandă, în general, ca miresele să țină cont de câteva aspecte extrem de importante când își aleg rochia de mireasă.

În primul rând, aceasta trebuie să aibă dimensiunea potrivită, exact pe măsurile miresei, precum și să se potrivească formei corpului acesteia.

De asemenea, este bine să țină cont de trenduri, dar nu ar trebui să devină „fashion victim”, ci să adapteze noile tendinţe la stilul personal.

Totodată, viitoarea mireasă ar trebui să își stabilească un buget dedicat rochiei de mireasă și de care să se țină, deoarece varietatea foarte mare de modele și stiluri de rochii le poate induce femeilor o stare de confuzie în ceea ce privește alegerea rochiei de mireasă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.