”Angajatul român suportă una dintre cele mai mari poveri fiscale din Uniunea Europeană”, a declarat în Parlamentul României Ioan Bălan, deputat PNL de Suceava.

Acesta speră că de la 1 iulie 2022, contribuțiile la asigurări sociale se vor diminua pentru toți angajații români.

Ioan Bălan vorbește despre o reformă fiscală așteptată de toată lumea și foarte necesară.

Redăm declarația făcură de deputatul Ioan Bălan în Parlamentul României:

”Domnule președinte,
Doamnelor și domnilor deputați,

Angajatul român suportă una dintre cele mai mari poveri fiscale din Uniunea Europeană, impozitele și contribuțiile sociale diminuând cu aproape jumătate valoarea brută a salariului.

Tranziția lungă la economia liberă și mediul economic încă foarte puțin dezvoltat nu au oferit ocazia pentru o relaxare fiscală pe care salariații să o simtă în buzunar. Ani de zile, salariații au fost cei care au susținut din salariul lor și bugetul de pensii și cel de sănătate și cheltuielile curente ale statului.

Paradoxal sau nu, chiar dacă România traversează o perioadă dificilă din punct de vedere sanitar și economic, în anul 2022 se întrezărește cea mai bună oportunitate pentru o măsură fiscală deosebit de curajoasă, furnizată deja de președintele PNL, Florin Cîțu.

Este vorba despre reducerea contribuțiilor de asigurări sociale de la 1 iulie 2022, cu cu 5 puncte procentuale, pentru toți angajații, atât din sectorul public, cât și din sectorul privat. Astfel, o parte din salariul brut al angajaților ar putea să le rămână în buzunar, într-o perioadă în care cetățenii din întreaga Uniune Europeană sunt loviți în plin de creșterea accelerată a prețurilor de consum la aproape toate produsele de bază și la energie.

Așadar, nu vorbim doar despre o reformă fiscală mult așteptată, ci și despre necesitatea adoptării unor măsuri urgente, astfel încât angajații români să poată să-și întrețină familiile din salariul lor.”

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.