Ion Lungu s-a aflat vineri în delegația celor 10 primari care au discutat cu premierul, la Palatul Victoria, pe tema bugetului de stat pe 2022. Grație intervenției primarilor, au fost probleme soluționate pe loc.

Primarul Sucevei a făcut parte din delegația celor 10 primari de municipii, care s-au întâlnit la Palatul Victoria cu Primul Ministru României – Nicolae Ciucă, cu ministrul Finanțelor – Adrian Câciu, cu ministrul Dezvoltării, Administrației și Lucrărilor Publice – Cseke Attila, și alți reprezentați ai Guvernului.

Ion Lungu a declarat că s-au discutat probleme legate în primul rând despre fundamentarea bugetului pentru anul 2022, respectiv:
-menținerea cotelor din impozitul pe venit la 65%;
-subvenționarea energiei termice pentru anul 2022;
-creșterea plafonului privind fondurile rambursabile;
-asigurarea de la bugetul de stat a costurilor privind bursele școlare și cheltuielile legate de transportul gratuit al elevilor;
-finanțarea de la bugetul de stat al creșelor;
-transferarea de la Guvern a suprafețelor de teren necesare pentru dezvoltarea municipiilor reședință de teren care au un deficit însemnat de teren pentru dezvoltare.

Ion Lungu a insistat la primul ministru și la ministrul Dezvoltării să reglementeze funcționarea centralelor pe biomasă, care nu sunt clar reglementate nici în legislația referitoare la subvenții sau la cea referitoare acordarea de certificate verzi.

Edilul a explicat că deși Suceava este un exemplu de bune practici de încălzire pe energie verde, cu prețul cel mai mic la gardul centralei din țară, municipalitatea este omisă din legislația referitoare la sistemul de subvenții la încălzire centralizat, unde subvenționare se dă pentru gaz metan și combustibili solizi cum ar fi cărbune sau păcură.

Unele din probleme s-au rezolvat pe loc, cum ar fi :
-cota 65 % impozit pe venit;
-90% cheltuieli pentru protecție socială suportare de Guvern;
-suportarea plafoanelor minime la burse de la Guvern;
-cheltuielile legate de transportul gratuit al elevilor;
-asigurarea limitelor pentru plafoanelor de contactare și trageri la creditele rambursabile.

”Pentru celelalte probleme ridicate a rămas să ne întâlnim o dată pe luna cu domnul Prim Ministru, să le rezolvăm punctual, pentru unele dintre ele fiind necesare hotărâri de guvern sau legi promovate prin parlament. Mulțumim domnului Prim Ministru pentru discuția constructivă pe care am avut-o și disponibilitatea de care a dat dovadă. Sunt convins că problemele ridicate de Asociația Municipiilor din România vor fi rezolvate în perioada următoare”, a declarat Ion Lungu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.