Primarul Sucevei, Ion Lungu, declară că nu va fi scumpit prețul la energia termică furnizată în sistem centralizat sucevenilor.

Edilul a anunțat miercuri, în conferință de presă, că Bionergy, societatea suceveană care produce energie termică pe biomasă, a fost exceptată de la supraimpozitarea veniturilor suplimentare realizate după data de 1 ianuarie 2022, în baza OUG 11 din 16 februarie 2022.

”Am reușit după 3 luni de discuții la București ca în OUG 11/16 februarie 2022 la ultimul paragraf să apară și cuvântul biomasă pentru că altfel eram supraimpozitați, eram trecuți în categoriile cu marii producători de energie gen Hidroelectrica care nu consumă nimic învârte apa ca să facă energie electrică.

Noi consumăm lemn și ca atare am și ținut foarte mult la această modificare pentru că erau încurajate centralele pe combustibil fosil cărbune, păcură iar noi care avem energie verde nu eram prinși nicăieri cu biomasa. Am avut discuții încă din luna decembrie, ianuarie cu domnul prim ministru Ciucă, cu ministrul energiei, și am reușit.

Nu e puțin lucru ca să fii menționat într-o ordonanță de urgență care actualizează Legea 259/2021 prin OUG din 16 februarie 2022. La ultimul paragraf spune clar sunt exceptați producătorii de energie electrică pe bază de biomasă începând cu veniturile suplimentare realizate după data de 1 ianuarie 2022”, a precizat Ion Lungu.

Edilul a precizat că pe baza acestei menționări în lege sunt condiții foarte probabile ca societatea furnizoare de energie termică să funcționeze și iarna viitoare tot pe biomasă.

”Nici într-un caz energia termică nu va fi mărită la populație. Chiar dacă vor fi majorări pe partea de transport și distribuție costul la gardul centralei al gigacaloriei va rămâne cel mai mic din țară 142 de lei iar populația nu va plăti mai mult la energia termică”, a subliniat primarul Ion Lungu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.