Pacient de 240 de kilograme, operat 6 ore, timp în care i s-a transfuzat sânge propriu printr-o procedură în premieră la Suceava. Medicii spun că intervenția a fost cu grad mare de dificultate.

Pe 19 aprilie, la Spitalul Judetean Sf. Ioan cel Nou din Suceava s-a desfasurat o interventie chirurgicala ortopedica complexa ce a necesitat si utilizarea, in premiera pentru judetul nostru,  a unui aparat de tip „cell-saver„ pentru auto-transfuzie.

Pacientul, un tanar de 41 de ani cu obezitate morbida ( aprox 240 de kg ), a fost implicat intr-un  accident rutier in urma cu 2 saptamani.

Investigatiile efectuate in UPU au identificat o fractura la nivelul soldului stang care necesita interventie chirurgicala ortopedica ( fractura de cotil stang cu deplasare mare, echivalenta cu o separare a articulatiei soldului ).

Conform purtătorului de cuvânt al spitalului, dr. Dan Teodorovici, a fost o adevarata provocare pentru personalul medical intrucat interventia a necesitat pat special, masa operatorie speciala, au fost folosite cele mai mari instrumente si chiar si asa am fost la limita tehnologiei.

De asemene,  investigatiile imagistice s-au efectuat cu dificultate din cauza circumferintei abdominale a pacientului care nu permitea trecerea prin scanerul computer tomografului.

Interventia a durat aproximativ 6 ore. Numai instalarea pacientului pe masa de operatie a durat 45 de minute si a necesitat 7 persoane.

Riscul de sangerare masiva la un astfel de pacient fiind ridicat, echipa ATI a hotarat folosirea, in premiera, a unui dispozitiv aflat in dotarea spitalului ( achizitionat din fonduri proprii) de tip „cell-saver„ pentru a recupera o parte din sangele pierdut intraoperator si sa il transfuzeze inapoi pacientului.

In timpul interventiei, pacientul a pierdut aproximativ 3 litri de sange din care s-a reusit recuperarea, procesarea si transfuzarea a aproximativ 1litru concentrat eritrocitar.

Evolutia ulterioară a bărbatului a fost favorabila pana in acest moment dar este necesara supravegherea lui in continuare intrucat riscul de a dezvolta complicatii majore este in continuare ridicat.

Este pacientul cu greutatea cea mai mare operat pana acum in sectia de ortopedie a SJUSV, a precizat dr. Dan Teodorovici.

Echipa operatorie a fost formata din medici ortopezi –  dr. Marius Gramada, dr. Ciprian Puha, dr. Rares Voinea, medici anestezisti – dr. Vasilcovici Adrian, dr. Stanescu Dorin, asistenti medicali Panciuc Dana si Jureschi Anca.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.