Patru tineri au fost răniți după ce mașina în care erau s-a izbit violent de un stâlp.

Accidentul s-a petrecut pe Calea Unirii din municipiul Suceava, la primele ore ale zilei de
Joi.

În eveniment au fost implicate patru persoane, conștiente și cooperante, cu vârste cuprinse între 16 și 20 de ani.

Conducătorul autoturismului, un tânăr de 20 de ani, a fost găsit încarcerat și a fost extras de pompieri dintre fiarele contorsionate cu ajutorul accesoriilor pentru descarcerare.

Toți cei patru erau răniți și au fost transportați la spital.

La fața locului au intervenit pompierii militari ai Detașamentului Suceava cu o autospecială pentru descarcerare și o ambulanță SMURD B2, cu sprijinul a trei echipaje ale Serviciului de Ambulanță Județean Suceava.

Șoferul de 19 ani, din Adâncata, a pierdut controlul volanului la un viraj, din cauza vitezei, și vehiculul a ajuns în stâlp. Au ajuns la spital, pe lângă șofer, o tânără de 19 ani din Stroiești, o tânără de 16 ani din Fântânele și o tânără de 17 ani – din Dumbrăveni.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.