Pieton lovit de o mașină în timp ce mergea haotic pe mijlocului drumului. Accidentul rutier s-a petrecut duminică după amiază iar pietonul era beat.

Duminică, în jurul orelor 16.06, lucrătorii Compartimentului Rutier din cadrul Poliţiei Oraşului Gura Humorului au fost sesizaţi cu privire la faptul că în comuna Stulpicani s-a produs un accident rutier soldat cu rănirea unui pieton.

Ca urmare a sesizării, echipajul de poliţie rutieră s-a deplasat în teren și a demarat cercetări.

A reieșit că duminică, în jurul orelor 15.35, numitul un șofer de 23 de ani, din Stulpicani, în timp ce conducea autoturismul marca BMW în interiorul localității Stulpicani,  într-o curbă la stânga, a pătruns pe contrasens încălcând marcajul longitudinal continuu ce desparte sensurile de deplasare, iar pentru a evita un localnic de 55 de ani, care se deplasa neregulamentar pe mijlocul benzii de criculație, șoferul a virat dreapta.

Conducătorul auto nu a reușit însă să evite impactul și a pierdut controlul volanului. El a lovit pietonul cu partea stânga față a autoturismului.

Mașina a rulat mai apoi aproximativ 45 m pe acostament după care a intrat în gardul împrejmuitor al unei locuințe.

În urma impactului a rezultat rănirea pietonului, care a fost transportat la Spitalul Orășenesc Gura Humorului, unde a primit îngrijiri medicale.

Șoferul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind 0,00 mg/l alcool pur în aerul expirat, fiindu-i recoltată o mostră biologică de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei la Spitalul Orăşenesc Gura Humorului.

Pietonul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind  0,78 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Din primele cercetări efectuate la faţa locului, a rezultat faptul că ambii participanți la trafic implicați sunt vinovați de producerea accidentului.

Șoferul nu a adaptat viteza în curbă pătrunzând pe contrasens iar pietonul circula pe mijlocul benzii de deplasare sub influența băuturilor alcoolice.

Cercetările vor fi continuate de lucrătorii Compartimentului Rutier din cadrul Poliţiei Oraşului Gura Humorului, cauza urmând a fi soluţionată procedural.

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.