La procesiunea cu moaștele Sf.Ioan cel Nou de anul acesta nu se va trece sub raclă. Asta din cauza condițiilor speciale cauzate de pandemia de COVID.

Reprezentanții Arhiepiscopiei Sucevei și Radauților au anuntat că marți, 22 iunie 2021, începând cu ora 18:00, va avea loc procesiunea „Calea Sfinților” cu moaștele Sf.Ioan cel Nou pe străzile Sucevei, în cadrul căreia moaștele Sfântului Ioan cel Nou vor fi purtate de clerici și monahi pe străzile orașului Suceava, potrivit tradiției.

Procesiunea va avea loc pe următorul traseu:

Ieșirea din curtea Catedralei Arhiepiscopale cu moaștele Sfântului Mare Mucenic Ioan cel Nou se va face pe Strada Ion Vodă Viteazu. Prima oprire din cadrul procesiunii va fi la Biserica „Învierea Domnului”.

Procesiunea se va îndrepta spre Strada Ana Ipătescu, la Biserica Domnițelor fiind cea de-a doua oprire. Se va merge pe Strada Petru Rareș, cu oprire la Biserica „Sfântul Dumitru”, și se va continua pe Strada Curtea Domnească – Strada Vasile Alecsandri – Strada Mihai Eminescu, următoarea oprire fiind la Biserica Sfântul Nicolae.

De aici se va pleca pe Strada Mărășești spre Biserica „Nașterea Domnului” (Catedrala), unde va fi cea de-a cincea oprire.

În continuare, se va merge pe Bulevardul George Enescu și Strada Universității, o nouă oprire fiind prevăzută în fața Universității „Ștefan cel Mare”.

De aici se va pleca pe Bulevardul 1 Mai, apoi pe Strada Mihai Viteazu, până la Biserica „Nașterea Maicii Domnului”, pentru o altă oprire.

Traseul va continua pe Strada Trandafirilor, prin parcarea Hotelului Bucovina, până la Prefectura Suceava, unde va fi cea de-a noua oprire, iar apoi se va coborî pe Strada Mitropoliei până la Mănăstirea „Sfântul Ioan cel Nou”.

În acest an, din motive care țin de evitarea răspândirii noului virus, nu se va mai trece pe sub racla Sfântului, așa cum se obișnuia până acum. Credincioșii sunt rugați să respecte recomandările autorităților cauzate de contextul epidemiologic și să urmeze indicațiile forțelor de ordine.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.