Puști de 17 ani, rănit după ce intrat cu mașina într-un cap de pod și apoi într-un stâlp. Acesta nu deține permis de conducere dar a avut tupeul să se urce la volan.

În duminica Floriilor, la ora 16.30, un puști din Cajvana a făcut cascadorii pe șosea, la volanul unei mașini pe care a scăpat-o de sub control.

Minorul, care conducea un autoturism marca Ford Focus, pe raza orașului Cajvana, într-o curbă la dreapta, a pierdut controlul volanului.

Mașina a lovit un cap de pod după care a intrat într-un stâlp de electricitate, pe care l-a distrus, iar apoi s-a răsturnat pe o parte.

În urma impactului, puștiul a fost rănit și a fost transportat cu ambulanța la Spitalul județean Suceava.

El nu putut fi testat cu aparatul etilometru din cauza stării în care se afla, acestuia fiindu-i recoltate probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.

În cauză s-a întocmit dosar de urmărire penală privind săvârșirea infracțiunii de ”Vătămare corporală din culpă”  și ”Conducerea unui vehicul fără permis de conducere”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.