Suceveancă de 52 de ani, rămasă încarcerată după ce a produs un accident rutier pe strada Traian Vuia din municipiul Suceava. Accidentul rutier s-a petrecut marți dimineață.

La fața locului au intervenit pompierii cu un modul SMURD (autospeciala pentru descarcerare și ambulanța B2), cu sprijinul unui echipaj SAJ.

 

 

Mașina femeii de 52 de ani a intrat aiurea pe contrasens și a lovit autoturismul condus regulamentar de un tânăr de 24 de ani, din Cajvana.

În urma impactului, șoferița a rămas încarcerată și a fost scoasă dintre fiarele mașinii de cadrele de la ISU Suceava.

Aceasta a fost preluata de un echipaj de Ambulanță, care i-a acordat primul ajutor medical și apoi a transportat-o la Spitalul Județean Suceava.

Polițiștii au efcetuat măsurători la fața locului și vor stabili circumstanțele exacte în care s-a petrecut accidentul.

Ambele autoturisme au fost grav avariate.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.