16 pisici și câini, ținuți în condiții mizere, în gospodăria unei femei din municipiul Suceava. Vecunii au sunat la 112 și au cerut ajutor, iar polițiștii au intervenit la fața locului.

Luni, la ora 10.00  polițștii din cadrul Biroului pentru Protecția Animalelor au fost sesizați telefonic cu privire la faptul că la o locuință de pe strada Cernăuți din municipiul Suceava, mai multe exemplare feline și canine nu beneficiază de condițiile de bunăstare prevăzute de legislația în vigoare privind domeniul protecției animalelor, în sensul că acestea erau ținute captive în cuști de dimensiuni foarte mici, neavând un adăpost corespunzător și posibilitate de mișcare suficientă.

Având în vedere aspectele sesizate, polițiștii din cadrul Biroului pentru Protecția Animalelor – IPJ Suceava s-au deplasat la locația indicată, unde au identificat proprietarul locuinței în persoana unei femei în vârstă de 76 ani, iar cu acordul acesteia au procedat la verificarea curții imobilului unde au constatat faptul că cele sesizate se confirmă.

La fața locului au fost identificate un număr de 3 exemplare canine, de rasă comună, talie mijlocie, care nu beneficiau de condițiile de bunăstare prevăzute la art. 5 alin (1) din Legea nr. 205/2004 privind protecția animalelor, republicată, în sensul că nu aveau un adăpost corespunzător și posibilitate de mișcare suficientă, fiind tinute captive în cuști metalice de dimensiuni foarte mici.

Cu ocazia controlului efectuat, s-a constatat faptul că femeia, în calitate de proprietar al animalelor în cauză nu deține carnete de sănătate pentru exemplarele canine, care să ateste efectuarea acțiunilor sanitar veterinare obligatorii, animalelor nefiindu-le acordată asistența medicală veterinară, nefiind sterilizate și microcipate.

De asemenea, s-a constatat faptul că, într-o anexă a locuinței sale femeia deținea un număr de 13 exemplatre feline, de rasă comună, adulte, pe care le ținea, de asemenea, închise în cuști metalice, iar animalele nu aveau posibilitate de mișcare suficientă și nici nu beneficiau de asistență medicală veterinară obligatorie.

Având în vedere aspectele constatate, respectiv faptul că atât celor 3 exemplare canine cât și celor 13 exemplare feline nu li s-au asigurat de către proprietar condițiile de bunăstare prevăzute de Legea nr. 205/2004 privind protecția animalelor – republicată, au fost emise ordine de plasare a tuturor celor 16 animale (13 pisici și 3 câini) în adăpost pentru o perioadă de 45 de zile, acestea fiind puse în executare de îndată de către reprezentanții asociației cu care Consiliul Județean Suceava are încheiat contract de prestări servicii în acest sens.

De asemenea femeia a fost sancționată contravențional atât pentru nerespectarea prevederilor Legii nr. 205/2004 privind protecția animalelor, republicată, cât și pentru nerespectarea prevederilor O.U.G nr. 155/2001 privind aprobarea programului de gestionare a câinilor fără stăpân, cu modificările și completările ulterioare.

Purtătorul de cuvânt al IPJ Suceava, comisar Ionuț Epureanu, declară că, în conformitate cu prevederile Legii nr. 205/2006 republicată privind protecția animalelor relele tartamente sau agresiunile împotriva animalelor se pedepsesc inclusiv cu închisoarea.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.