Un bărbat a fost găsit mort în drum, la Ilișești. Descoperirea macabră a fost făcută joi dimineață, chiar de sora defunctului.
Joi, la ora 06.56, polițiștii de la Șcheia au fost sesizaţi prin SNUAU 112 de către un medic de la Serviciul de Ambulanță despre faptul că la Ilișești un localnic de 65 de ani a fost găsit mort în drum.
Sora bărbatului a fost cea care l-a găsit pe acesta căzut pe sol, pe un drum neclasificat, motiv pentru care femeia a apelat SNUAU 112 și a solicitat intervenția unui echipaj medical.
La fața locului a intervenit un echipaj medical, care a constatat decesul bărbatului.
Din discutiile purtate cu sora defunctului, polițiștii au aflat că acesta suferea mai multe afecțiuni medicale, diabet și afecțiuni cardiace, însă consuma adesea băuturi alcoolice.
Cu ocazia efectuării cercetării la fața locului, la examinarea sumară a cadavrului, nu au fost constatate urme de violenţă pe suprafața acestuia.
Având în vedere condiţiile în care a survenit decesul, cadavrul a fost transportat de S.C. EFEMER S.R.L. la Morga Spitalului Județean Suceava, în vederea efectuării autopsiei medico-legale.
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de ucidere din culpă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.