sursa foto:tvr.ro

Carambol cu trei autoturisme din cauza unui șofer neatent. Accidentul rutier s-a petrecut duminică, la în comuna Satu Mare și s-a soldat cu un rănit.

La 28 ianuarie, în jurul orei 12.00, o femeie de 48 ani, din comuna Satu Mare, în timp ce conducea autoturismul marca Mercedes Benz, pe DJ 178 B, din localitatea Satu Mare, a oprit pentru a efectua manevra de schimbare a direcției spre stânga, respectiv pentru a intra în parcarea unui magazin.

În spatele său, un tânăr de 25 ani, din comuna Volovăț, ce conducea autoturismul marca Audi a oprit pentru ca autoturismul din față să efectueze manevra. Din spate încă, un tânăr de 20 ani, din municipiul Rădăuți, ce conducea un autoturism Volkswagen a intrat în coliziune cu vehiculul oprit în fața sa după care cu partea din stânga spate a autoturismului Mercedes Benz ce efectua manevra de viraj spre stânga.

În urma impactului, pasagera din dreapta față a autoturismului VW, a fost rănităși a fost transportată cu ambulanța la Spitalul Municipal Rădăuți.

Toți conducătorii implicați în carambol au fost testați cu aparatul etilometru, rezultatul fiind 0,00 mg/l alcool pur în aerul expirat în cazul fiecăruia, apoi li s-a recoltat probe de sânge la Spitalul Municipal Rădăuți.

Polițiștii au întocmit în cauză dosar penal privind infracțiunea de vătămare corporală din culpă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.