Cisternă cu vin răsturnată pe câmp, la Berchișești, după ce s-a ciocnit cu un tractor. Accidentul rutier s-a petrecut marți după amiază.

O parte din vin a ajuns pe câmp. Ambele vehicule sunt avariate în urme impactului.

O singură persoană a fost rănită și a primit îngrijiri medicale la fața locului, refuzând ulterior transportul la spital.

Pompierii au izolat zona și au luat măsuri pentru a preveni producerea unui incendiu.

Intervin pompierii militari ai Gărzii de Intervenție Gura Humorului cu modulul SMURD (autospecială pentru descarcerare și ambulanța SMURD B2).

Conform IPJ Suceava, 22 de tone de vin din cisternă au ajuns pe câmp, adică toată încărcătura.

Conform polițiștilor, un bărbat de 32 de ani din Gura Humorului, în timp ce conducea un utilaj agricol pe DN 2E, în afara localităţii Berchișești, din direcția Fălticeni către Gura Humorului,  a efectuat o manevră de a vira la stânga fără a se asigura corespunzător  cu intenția de a intra  pe un drum local.

Trsctorul care a intrat în coliziune cu cisterna care se afla angajată  în depășirea sa, vehicul condus de către numitul un șofer bulgar.

Conducătorii auto au fost testaţi cu aparatul etilotest rezultatele fiind negative  în ambele cazuri.

Șoferul utilajului agricol nu a înmânat documentele, stabilindu-se că plăcuțele sunt alocate altui vehicul.

În acest caz a fost întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de punerea în circulație sau conducerea unui vehicul cu număr fals de înmatriculare sau înregistrare.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.