Un constructor care efectua lucrări la Casa de Cultură din Vicovu de Sus a căzut de la înălțime. Bărbatul a ajuns la spital cu leziuni grave la nivelul capului.

Luni, la ora 11:02, lucrătorii Poliției orașului Vicovu de Sus au fost sesizați prin S.N.U.A.U. 112 că la Casa de Cultură din orașul Vicovu de Sus, județ Suceava, unde se efectuează lucrări, un muncitor constructor a căzut de la înălțime, lovindu-se în zona capului.

Având în vedere sesizarea, un echipaj de poliție aflat în exercitarea atribuțiilor de serviciu s-a deplasat la fața locului.

A fost identificată victima, care avea leziuni în zona capului, fiind conștientă. Rănitul a primit îngrijiri de la un echipaj SMURD după care a fost preluat și transporat la Spitalul Municipal Rădăuți.

Bărbatul era angajat al unei societăți de construcții din  orașul Gura Humorului. Acesta a căzut de la etajul întâi al clădirii în construcție, de la o înălțime de aproximativ 4,40 metri.

Constructorul a căzut placa din beton situată la parterul clădirii, fiind grav rănit.

Martorii  au declarat că acesta s-a dezechilibrat în timp ce transporta material de zidărie pe un pod confecționat din scânduri de lemn, de la etajul unu al clădirii.

În cauză polițiștii efectuează cercetări cu privire la săvărșirea a  infracțiunilor de „neluarea măsurilor legale de securitate și sănătate în muncă” , nerespectarea măsurilor legale de securitate și sănătate în muncă” și ,,vătămare corporală din culpă”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.