Copil lovit, pe marginea drumului, de o autoutilitară care dădea cu spatele. Accidentul rutier s-a petrecut joi, la Bosanci.

Joi, în jurul orei 10.30, un tânăr de 22 ani din comuna Zvorîștea, în timp ce se deplasa pe strada Tudor Vladimirescu din localitatea Bosanci, din direcția DC 70A spre DJ208A, cu autoutilitara, nu s-a asigurat la manevra de mers cu spatele.

Acesta a surprins și accidentat cu bara de protecție stânga spate a autoutilitarei pe un minor de 9 ani, din comuna Ibănești, județul Botoșani, care se afla pe marginea drumului.

În urma accidentului rutier, copilul a fost rănit și a necesitat să fie transportat la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.

Șoferul a fost testat cu aparatul etilometru, rezultatul fiind negativ, după care, la spital, i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

Polițiștii au întocmit în cauză dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.