Gheorghe Flutur și guvernatorul Regiunii Cernăuți s-au întâlnit și au discutat despre deblocarea vămilor de la Siret și Porubne. Întâlnirea a avut loc marți, chiar în punctul de trecere al frontierei Siret – Porubne.

Gheorghe FLutur a declarat că marți la amiază, pe partea română, era o colană de TIR-uri de peste 26 de kilometri, circa 900 de TIR-uri în România.

Același lucru, circa 900 de TIR-uri erau spre Cernăuți. Tocmai de aceea autoritățile s-au întâlnit și au discutat soluții pentru fluidizarea traficului.

„M-am convins astăzi că nu sunt, chiar dacă undeva în interiorul Ucrainei, la 7 kilometri, trecerea de la beton la asfalt este într-o zonă cu niște serpentine,  dar acestea sunt întreținute și pot merge tirurile goale pe acolo.

Am înțeles că în orașul Storojineț este undeva o curbă la 90 de grade, dar e practicabilă și nu e nici o problemă. Și atunci o să rugăm poliția de la Suceava să dirijeze tirurile goale prin zona Vicovu de Sus – Crasna ca să fluidizăm acest trafic.

Trebuie spus că prin PTF Vicovu de Sus au trecut de când s-a deschis punctul de frontieră circa 2.300 de tiruri goale, în ambele sensuri, ceea ce înseamnă că se poate”, a explicat Gheorghe Flutur.

Acesta a anunțat că s-a convenit cu Poliția Suceava să se formeze coloane a câte 30 de cisterne de combustibil, care să fie duse pe o bandă separată pentru întocmirea formalităților vamale –  care în cazul acestora sunt mult mai simple.

Președintele CJ Suceava a spus că din 900 de vehicule blocate în trafic, 200-250 sunt cisterne cu combustibil și că ar scădea semnificativ coada de tiruri.

O problemă serioasă o constituie faptul că partea ucraineană beneficiază doar 5 – 6 ore pe de energie electrică în vamă.

Flutur a precizat că între 20 și 30 ianuarie 2023 ar urma să se deschidă și vama cu Ucraina de la Racovăț, județul Botoșani, care va prelua o parte a tirurile care trec prin Vama Siret.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.