Intervenție în premieră pentru nordul Moldovei, la Spitalul Județean Suceava, în cazul unui pacient cu anevrism de aortă. Pacientul a fost salvat de la moarte și se recuperează.

În data de 28 august, la Spitalul Clinic Judetean Suceava, a fost efectuată prima procedura EVAR (Endoprotezare de aorta abdominală pentru un anevrism de aortă abdominală) din regiunea de nord a Moldovei, la care a participat o echipă formată din: chirurg vascular, radiolog interventionist, medic ATI.

Anevrismul de aortă este o dilatare importantă a arterei aorte ( cel mai mare vas de sânge din corp ) și poate apărea la diferite niveluri, au explicat medicii suceveni.

„Rolul endoprotezei este de a limita extinderea anevrismului cu risc major de rupere și deces. Printre cei mai importanți factori de risc pentru apariția anevrismului se numără: vârsta peste 65 de ani, sexul masculin, fumatul, obezitatea, hipertensiunea arterială, antecedente familiale. Echipa a tratat minim invaziv, prin abord arterial transfemural bilateral percutan anevrismul abdominal al unui pacient de 71 de ani. Procedura a durat două ore și s-a desfășurat fără incidente.

Spre deosebire de intervențiile chirurgicale deschise de înlocuire a aortei abdominale, în procedura de tip EVAR se fac incizii minime, durează mai puțin (în medie 2 ore), riscul de infecții este mai scăzut, se poate efectua cu anestezie locală sau rahianestezie și pacientul merge din laboratorul de angiografie direct pe secție după terminarea procedurii, putând fi externat in 2 zile, cu reintegrare socială rapidă”, a transmis dr. Mihai Creteanu Jr. medic primar radiologie interventională.

Echipa care a realizat intervenția a fost formată din: chirurgi vasculari ( dr. Marin Sapaniuc, dr. Adrian Manesc), radiologi interventionisti (dr. Mihai Creteanu Jr. , dr. Alexandra Husar, medic rezident Gabriel Mircea), medic anestezist ( dr. Lilian Dragoi), asistenți de radiologie intervențională (Corina Apetroaie, Costel Baitan) și asistent anestezie și terapie intensivă Geta Roșu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.