Ioan Stan anunță că măsura plafonării adaosului comercial la alimentele de bază va fi prelungită cu 3 luni, până la 31 ianuarie 2024.

Senatorul PSD de Suceava a declarat joi că această măsură a PSD și-a dovedit eficiența și că Guvernul Ciolacu își ține promisiunile în ceea ce privește apărarea intereselor românilor.

Redăm integral declarația de presă a senatorului PSD de Suceava Ioan Stan:

” Măsura PSD privind limitarea adaosului comercial la alimentele de bază și-a dovedit pe deplin eficiența. A oprit creșterea prețurilor la alimente, a coborât inflația la o singură cifră și astfel a protejat puterea de cumpărare pentru cei cu venituri mici și medii.

Spre deosebire de alte state UE care au încercat să oprească majorările de prețuri la alimente, măsura PSD nu i-a afectat pe producători și nu a generat penurie la produsele ieftinite. Din aceste motive, Guvernul va extinde măsura, atât în privința perioadei de aplicare, cât și referitor la lista alimentelor pentru care adaosul va fi limitat.

Aşadar, măsura plafonării adaosului comercial va fi prelungită cu 3 luni, până la 31 ianuarie 2024. De asemenea, lista alimentelor care vor beneficia de adaos comercial limitat va fi extinsă, de la 14 la 22 de categorii de produse, adăugându-se listei iniţiale orezul, bulionul, margarina, drojdia, varza murată, usturoiul, cozonacul și smântâna. Sunt alimente pe care românii le folosesc în prepararea mâncărurilor de sărbători și pe care le consumă cu predilecție în această perioadă.

Decizia a fost luată în urma discuțiilor purtate de ministrul Barbu cu reprezentanții procesatorilor și comercianților. Propunerile făcute de acesta au fost agreate de părţile implicate, urmând ca acestea să facă obiectul unui proiect de act normativ în cel mai scurt timp.

După cum am promis, Guvernul Ciolacu depune tot efortul pentru a aduce echilibrul şi predictibilitatea în viaţa românilor şi economia ţării, PSD având tot timpul grijă să pună pe primul loc românii şi interesele lor.”

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.