Localnic din Humoreni găsit mort în șanț. Descoperirea macabră a fost făcută miercuri dimineață.

Miercuri, la ora 08.43 lucrătorii Secţiei 5 Poliţie Rurală Dărmănești, au fost sesizați prin SNUAU 112 județul Suceava despre faptul că într-un șanț din apropierea magazinului mixt din centrul localității Humoreni, se află căzută o persoană.

La fața locului, a fost identificat, în șanțul situat lângă DJ 178A Humoreni-Comănești, cadavrul unul bărbat în vârstă de 43 de ani, din sat Humoreni, comuna Comănești.

Din investigațiile efectuate de polițiști, a reieșit că  bărbatul era divorțat de aproximativ un an de soția sa și nu mai păstra legătura, iar în ultima perioadă de timp consuma frecvent, în mod exagerat, băuturi alcoolice.

Echipajul medical ajuns la fața locului nu putut decât să constate decesul bărbatul.

A fost examinat cadavrul, ocazie cu care s-a constatat că nu prezintă urme de violență sau alte leziuni, în cauză nefiind suspiciuni cu privire la decesul acestuia.

La fața locului au fost solicitați lucrătorii SC EFEMER SRL, care au preluat cadavrul și l-au transportat la morga Spitalului Județean Suceava, în vederea efectuării necropsiei și stabilirii cauzei decesului.

Polițiștii au deschis dosar de cercetare și vor să stabilească circumstanțele exacte în care s-a petrecut tragedia.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.