Doi bărbați au fost loviți de o mașină pe când stăteau pe terasa unui bar. Șoferul era beat și a pierdut controlul volanului.

Accidentul s-a petrecut la Moldovița iar șoferul inconștient este un localnic de 27 de ani.

Acesta conducea autoturismul pe D.J. 176, pe raza localității Moldovița, iar la intersecția cu D.C. Demăcușa, nu a adaptat viteza la efectuarea manevrei de schimbare a direcției de mers pentru a pătrunde pe D.C. Demacușa, moment în care a pătruns cu mașina pe terasa unui local public, situat pe partea dreaptă a sensului de mers.

Autoturismul scăpat de sub control a lovit doi bărbați de 60 ani și respectiv, de 72 ani, ambii din comuna Moldovița, care stăteau pe terasă, la o masă.

După accident, șoferul de 27 de ani a părăsit locul accidentului fără încuviințarea organelor de poliție.

El a fost identificat ulterior de polițiști, ca urmare a filtrelor organizate în trafic, la aproximativ un kilometru față de locul producerii accidentului.

Tânărul a fost testat cu etilometru din dotare, rezultatul fiind de 1,25 mg/l alcool în aerul expirat. Cu alte cuvinte, era în stare avansată de ebrietate. 

Totodată, s-a procedat și la testarea cu aparatul drugtestul, rezultatul fiind negativ la toate substanțele.

Polițiștii au întocmit dosar penal cu privire la săvârșirea infracţiunilor de „vătămare corporală din culpă”, „părăsirea locului accidentului ori modificarea sau ştergerea urmelor acestuia”, „conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”.

La 31 octombrie, în urma completării și administrării materialului probator, polițiștii au dispus luarea măsurii de reținere fața de șoferul de 27 ani, din comuna Moldovița, acesta fiind introdus în Centru de Reținere și Arestare Preventivă al IPJ Suceava.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.