Două persoane au ajuns la spital după un incendiu pus intenționat la o firmă din Liteni. Incendiu a izbucnit luni noapte, în jurul orei 2.00.

Pompierii au intervenit cu trei autospeciale de stingere și o ambulanță SMURD pentru localizarea și lichidarea unui incendiu izbucnit la mai multe utilaje agricole, aflate în curtea unui agent economic din satul Roșcani, orașul Liteni.

La sosirea pompierilor militari, incendiul era localizat de către lucrătorii SVSU Liteni, iar pericolul de propagare a flăcărilor la vecinătăți a fost îndepărtat.

Pompierii paramedici SMURD au preluat două persoane, o femeie de 56 de ani, cu atac de panică, și un bărbat de 29 de ani-intoxicat cu monoxid de carbon, cărora le-au acordat primele îngrijiri medicale. A fost solicitat și sprijinul unui echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean, iar cele două persoane au fost transportate la Unitatea de Primiri Urgențe Suceava, pentru investigații suplimentare.

Incendiul a fost lichidat la ora 4:20, în urma acestuia fiind afectate elemente combustibile de la trei tractoare și de la o combină agricolă.

Cauza probabilă de izbucnire a flăcărilor a fost folosirea intenționată a sursei de aprindere pentru a genera incendiul.

Polițiștii fac cercetări pentru a-l prinde pe piroman.


LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.