Regal de colinde, la Casa de Pensii Suceava, în preajma Crăciunului. Miercuri după amiază, s-au derulat aici momente emoționante.

Angajații Casei Județene de Pensii Suceava au primit miercuri colindători de seamă și au intrat astfel în atmosfera Sfintelor Sărbători.

Preoți de la Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților, în frunte cu părinții Vasile Baltag și Mihai Cobziuc, au oferit un regal de colinde tradiționale și au adus bucurie în sufletele celor care lucrează la Casa de Pensii (vezi video). 

Colindătorii au fost așteptați, așa cum se cuvine, cu colaci, cozonac, nuci și mere și au fost răsplătiți pentru momentele oferite.

Gazda evenimentului a fost directorul executiv al Casei Județene de Pensii Suceava, Constantin Boliacu, cel care la final a rămas surprins de talentul colegilor săi, pentru că au colindat și angajate ale instituției – unele dintre ele îmbrăcate în costume populare.

Preoții le-au urat celor prezenți sănătate, un Crăciun liniștit și luminat și un An Nou mai bun decât cel care se încheie.

Constantin Boliacu a ținut să mulțumească angajaților CJP Suceava pentru activitatea lor din acest an și să le ureze, la rândul său, Sărbători Fericire.

Preoți și mireni s-au prins împreună în cântec de sărbătoare și au adus la CJP atmosfera Crăciunului, într-un moment remarcabil și de o trăire aparte.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.