Un șofer a fost imobilizat și încătușat în plină stradă de polițiști după o urmărire în trafic. Fugarul a fost agresiv cu polițiștii. Sâmbătă, în jurul orei 23.15, o patrulă din cadrul Secției de Poliție Rurală Marginea, fiind în exercitarea atribuțiilor de serviciu, a efectuat semnal regulamentar de oprire, din spate, un autoturism, care se deplasa pe DN 2E din comuna Marginea. Conducătorul auto nu s-a conformat semnalului de oprire, fapt pentru care s-a procedat la urmărirea acestuia cu semnalele acustice și luminoase în funcțiune de pe autospeciala de poliție.
După circa 50 de metri, conducătorul auto a efectuat viraj la stânga și a oprit pe șanțul din dreptul unui imobil din comuna Marginea, după care a coborât din autoturism cu intenția de a intra în curtea imobilului respectiv. S-a procedat la oprirea conducătorului auto, în vederea stabilirii identității, moment în care acesta a devenit violent fizic și deși a fost somat să înceteze acțiunile violente, a continuat să manifeste o agresivitate verbală sporită, încercând să se sustragă măsurilor legale. A fost necesară folosirea forței și a mijloacelor din dotare, respectiv spray-ul iritant lacrimogen și cătușele, conducătorul auto fiind imobilizat la sol. Având în vedere faptul că zona producerii evenimentului era intens circulată și persoana imobilizată continua să aibă o atitudine agresivă crescută, s-a solicitat sprijin, la fața locului deplasându-se în mod operativ un echipaj din cadrul Compartimentului rutier Rădăuți și un echipaj de la Intervenție Rapidă. Conducătorului auto a fost identficat în persoana lui Crăciun Marius, de 32 ani, din comuna Marginea, acesta fiind condus la sediul Poliției municipiului Rădăuți, unde a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,61 mg/l alcool pur în aerul expirat. Bărbatul a fost transportat la Spitalul municipal Rădăuți, unde cu consimțământul său, i s-au recoltat două mostre biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei. El s-a ales cu dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.