Șofer imobilizat de polițiști în plină stradă după o urmărire. Incidentul s-a petrecut ziua în amiaza mare, sâmbătă.

Sâmbătă, în jurul orei 16.00, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier Suceava și Biroului Rutier Suceava, aflându-se în exercitarea atribuțiunilor de serviciu pe Drumul Comunal 65, pe raza satului Corocăiești, comuna Verești, au observat un autoturism care se deplasa pe strada Rozelor direcția către DC 65.

La observarea autospecialei de poliție, conducătorul autoturismului, a traversat DC 65, a pătruns pe strada Arinului, unde a mărit viteza de deplasare cu scopul de a scăpa de oamenii legii.

 

 

Polițiștii au pus în funcțiune semnalele acustice și luminoase, efectuând semnal regulamentar de oprire, însă șoferul autoturismulului nu s-a conformat.

Polițiștii au procedat la urmărirea autoturismului, pe strada Prieteniei, reușind să reducă distanța dintre autospecială și vehicul.

În aceste condiții, conducătorul auto a coborât de la volan, a abandonat mașina și a fugit, cu scopul de a-și pierde urma.

El a fost însă interceptat de agenți și imobilizat în plină stradă.

Persoana în cauză a fost condusă la sediul Poliției Orașului Salcea, unde în urma verificărilor efectuate în bazele de date ale Poliției Române, s-a stabilit că șoferul este un bărbat vârstă de 35 ani, cu domiciliul în sat Corocăiești, comuna Verești, care la momentul depistării se afla singur în autoturism.

Conducătorul auto a fost verificat în baza de date și s-a constatat că nu figurează cu permis de conducere pentru nici o categorie de vehicule. El a fost testat cu etilometrul rezultând o alcoolemie de 0,13 mg./l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost sancționat contravențional, cu amendă în cuantum de 1.650 lei.

 

 

Totodată, s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de „conducerea pe drumurile publice a unui vehicul fără permis de conducere”

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.