Șofer rămas încarcerat după ce mașina lui a intrat într-un copac. Accidentul rutier s-a petrecut luni după amiază, la Poiana Stampei.

Un autovehicul a ieșit în afara părții carosabile și a intrat într-un copac după ce șoferul a pierdut controlul volanului.

Au intervenit pompierii militari ai Punctului de Lucru Poiana Stampei cu modulul SMURD (autospecială pentru descarcerare și ambulanța SMURD B2).

La sosirea salvatorilor victima era încarcetară între fiarele mașinii și era în stare de inconștiență.
Bărbatul, în vârstă de aproximativ 45 de ani, a fost extras din autoturism și preluat de către echipajul SMURD.

Echipajul SMURD se deplasează către județul Bistrița unde va preda victima către o ambulanță SMURD TIM (Terapie Intensivă Mobilă) de la ISU Bistrița care o va transporta la spital.

Vom reveni cu detalii! 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.