Doi tineri din Ucraina, prinși în flagrant pe când introduceau țigări de contrabandă în zona Climăuți.

Un echipaj al poliției de frontieră a observat, la aproximativ 300 de metri de linia de frontieră, spre interiorul ţării, pe direcţia localităţii Climăuți, două persoane care transportau colete voluminoase.

Agenții au acționat pentru interceptarea acestora, iar în urma acțiunii s-a reușit reținerea a doi cetățeni ucraineni cu vârste de 17, respectiv 19 ani.

S-a luat măsura conducerii celor doi cetățeni ucraineni la sediul sectorului în vederea continuării cercetărilor, iar în urma inventarierii celor două colete, a rezultat cantitatea de 998 pachete cu țigări de contrabandă de proveniență ucraineană și Duty Free, în valoare de 11.700 lei.

Țigările au fost ridicate în vederea confiscării, iar cei doi cetățeni ucraineni sunt cercetați pentru săvârșirea infracțiunilor de contrabandă și trecere frauduloasă a frontierei de stat, urmând ca la finalizarea cercetărilor să fie luate măsurile legale ce se impun.

Și poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Brodina din cadrul ITPF Sighetu Marmației au desfăşurat o activitate pe linia combaterii contrabandei cu produse accizabile.

Ei au descoperit pe direcţia localităţii Lupcina trei colete cu țigări. În urma inventarierii baxurilor, a rezultat cantitatea de 3.480 pachete țigări, de proveniență Duty-Free,în valoare de peste 41.000 lei.

Și în acest caz, se fac cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de contrabandă, precum și pentru documentarea întregii activități infracționale.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.