Fetiță de 4 ani și mama sa, rănite într-un accident rutier, joi după-amiază. Mașina în care se aflau cele două a fost lovită de un alt autoturism.

Conform IPJ Suceava, un șofer de 68 de ani, din municipiul Suceava, în timp ce conducea autoturismul marca Skoda Oktavia pe DN 29, din localitatea Plopeni dinspre municipiul Suceava, a efectuat o manevră de depășire, ocazie cu care a intrat în coliziune cu un autoturism Volkswagen Tiguan la volanul căruia se afla o tânără de 18 ani, din localitatea Plopeni, autoturism care efectua virajul la stânga pentru a pătrunde în curtea unui imobil.

În urma impactului a rezultat rănirea unei femei și a fiicei sale, în vârstă de 4 ani, ambele fiind pasagere pe locurile din spate ale autoturismului Skoda Octavia.

Acestea au fost transportate la Spitalul Județean Suceava, cu traumatisme multiple.

Ambii conducători auto au fost testaţi de polițiști cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative,  fiindu-le prelevate mostre biologice de sânge în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.

Suceveanul de 68 de ani s-a ales cu dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.