Adevărata luptă pentru președinția Consiliului Județean se va da între mine și Gheorghe Flutur. Sunt singurul care îl poate învinge! De aceea vă cer să nu vă irosiți voturile! – este mesajul transmis către suceveni de deputatul Gheorghe Șoldan 

REDĂM INTEGRAL COMUNICATUL REMIS DE GHEORGHE ȘOLDAN:

Dragi locuitori ai județului Suceava,

 Am ajuns la sfârșitul acestei campanii electorale și acesta este unul dintre ultimele mesaje, poate cel mai important dintre toate.

 Duminică avem o șansă foarte mare să scăpăm de unul dintre politicienii care au ținut județul Suceava atâția ani în subdezvoltare.

 Sunt un tânăr care a demonstrat în Parlament că se poate, un tânăr în care întreaga organizație județeană a celui mai puternic partid din România și-a pus încrederea că poate câștiga cea mai importantă bătălie electorală din județ.

 Împotriva unui om care a îmbătrânit în politică.

 Dragi suceveni, 9 iunie este ziua în care trebuie să schimbăm o administrație care, de ani de zile, și-a dovedit ineficiența și a pus pe primul loc interesele politice, și nu oamenii.  A făcut mai mult hore decât administrație.

 Mulți dintre voi poate ați decis deja pe cine să susțineți.

 Adevărata luptă pentru președinția Consiliului Județean se va da între mine și Gheorghe Flutur.

 Sunt singurul care îl poate învinge!

 De aceea vă cer să nu vă irosiți voturile!

Pentru a-l învinge categoric, am nevoie de votul tuturor celor care s-au săturat de Flutur.

 Trebuie să ne unim și să câștigăm președinția Consiliului Județean.

 Este nevoie să dezvoltăm fiecare localitate pentru a putea vorbi de dezvoltarea întregului județ.

 Eu nu voi împărți județul în două, așa cum au făcut-o alții ani la rând, ignorând zeci de localități, doar pentru că nu au ales primarii pe care i-au vrut ei.

 În această campanie am fost în toate localitățile. Am străbătut tot județul, am spus cine sunt și ce vreau să fac.

Am avut privilegiul de a sta de vorbă cu zeci de mii de oameni minunați.

Mi-ați împărtășit nevoile, dorințele și așteptările pe care le aveți de la un președinte de Consiliu Județean.

V-am prezentat oamenii din echipa mea, pentru că sunt un om de echipă și cred că vremea în care un singur om conduce acest județ trebuie să apună.

 

În ciuda atacurilor constante ale taberei adverse, am mers mai departe.

Voi mi-ați dat tot mai multă încredere că putem face schimbarea de care acest județ are foarte mare nevoie și vă mulțumesc pentru că zi de zi v-am simțit lângă mine.

Am primit zilnic sute de mesaje de susținere și de încurajare.

Am continuat pentru că vreau să demonstrez că județul poate fi administrat altfel și că Suceava trebuie să fie acolo unde îi este locul, în fruntea județelor din România.

 Prea mult timp am pierdut! E vremea schimbării!

 Voi ști cum să folosesc experiența câștigată în Parlament pentru a aduce împreună cu echipa mea cât mai multe investiții în județul Suceava.

 Localități cu rețele de apă potabilă, canalizare și gaz, drumuri județene modernizate, variante ocolitoare, parcuri industriale și locuri de muncă bine plătite prin care ne aducem tinerii acasă.

 Ce avem astăzi?

 56 de localități fără rețele de apă potabilă! Aproape jumătate de județ, oameni buni!

 Sunt sute de kilometri de drumuri județene de piatră și de pământ.

 Avem printre cele mai mici salarii din România!

 Cei mai mulți copii cu părinți plecați la muncă în străinătate!

 Acestea sunt realitățile crunte ale județului, sunt date oficiale, nu campanie electorală.

 „Realizările” de ani de zile ale unui politician care conduce județul de când copiii voștri erau mici și care promite în fiecare campanie electorală că va dezvolta județul.

 De aceea, duminică, 9 iunie, trebuie să îl trimitem acasă!

Nu irosiți voturile ca să rămână la conducerea județului voievodul care face hore.

 Eu, Gheorghe Șoldan, sunt singurul care îl poate învinge pe Flutur.

E nevoie să fiu votat de toți cei care nu-l mai vor.

 Acesta este votul util.

Ne unim, nu ne fragmentăm și câștigăm președinția Consiliului Județean.

Ce ar putea să facă el în următorii patru ani și nu a avut timp în ultimii 16 ani?

Destul, îi ajunge.

 A avut timp suficient să demonstreze ce poate și nu a făcut-o.

Este timpul să dăm județului Suceava șansa de a fi administrat de o echipă de oameni care sunt dedicați dezvoltării fiecărei comunități, care sunt hotărâți să transforme județul într-un loc mai bun pentru toți.

 Alături de Vasile Rîmbu, viitorul primar al municipiului Suceava, și întreaga echipă de primari și viitori primari social-democrați, facem județul Suceava bine.

Gândiți-vă la copiii voștri, la tinerii care își doresc un viitor mai bun aici, la noi acasă.

 Aceasta nu este doar lupta mea, este lupta noastră, a sucevenilor.

 9 iunie – Ziua Schimbării!

 

Cu încredere,

Gheorghe Șoldan 

Comandat de PSD OJ Suceava CMF 21240002

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.