Dosar penal și amendă pentru Servicii Comunale Rădăuți, din cauza unei platforme ilegale de gunoi.
Cu ocazia controlului efectuat în data de 08.02.2024 de comisarii de mediu suceveni în municipiul Rădăuți, incinta fostului AEIZ, s-au constatat depozitări semnificative de deșeuri municipale amestecate constand în: deșeuri menajere, reciclabile (hârtie, carton, plastice, PET-uri, găleți de plastic, anvelope uzate, coroane mortuare din plastic, lumânări de tip candela, etc.), deșeuri provenite de la lucrări de amenajare interioară si exterioară a locuințelor (polistiren, rigips, bucăți de materiale de construcții din plastic), deșeuri textile (haine și încălțăminte).
Acest spatiu, care aparține SERVICII COMUNALE S.A., nu este autorizat din punct de vedere al protectiei mediului pentru eliminarea, detinerea, sau păstrarea deșeurilor municipale în amestec.
Societatea a fost sancționată contravențional de către Garda de Mediu Suceava cu amendă în valoare de 60.000 lei.
O parte din deșeuri au fost acoperite cu pământul rezultat din săparea unui sanț perimetral.
Pe o platformă împrejmuita pe 3 laturi s-a constatat existența deșeurilor menajere și reciclabile ce a au fost acoperite cu pământ și s-a ajuns a la umplerea în totalitate a acestui spațiu.
Conform art. 20, alin. (6), coroborat cu art. 66, alin. (1), lit. f) din O.U.G. nr. 92/2021 privind regimul deseurilor, cu modificarile si completarile ulterioare, “îngroparea deseurilor de orice fel este interzisa” – fapta constituie infracțiune, fiind sesizate organele de cercetare penală.
Prin actul de control incheiat s-au trasat masuri ferme cu termene de realizare in vederea ridicarii deseurilor municipale in amestec existente (vizibile), precum si a celor ingropate, precum si predarea acestora la un operator autorizat pentru eliminare/valorificare.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.