Explozie într-un bloc din centrul Sucevei, în urma acumulărilor de gaz metan. Deflagrația s-a produs luni dimineață, în apartamentul unui bloc de pe strada Tipografiei, din municipiul Suceava.

Explozia nu a fost urmată de incendiu, însă locatarii au trecut prin momente de panică după bubuitura puternică.

Proprietarul apartamentului în care s-a produs deflagrația, un bătrân de 86 de ani care locuiește singur, a suferit arsuri pe 20% din suprafața corpului. Acesta a primit îngrijiri la fața locului de la cadrele SMURD după care a fost transportat la Spitalul Județean Suceava.

O locatară de 36 de ani a avut nevoie de îngrijiri medicale după ce a suferit un atac de panică.

ISU Suceava a alocat la fața locului două autospeciale de stingere, o autoscară mecanică, o autospecială pentru descarcerare și două ambulante SMURD (TIM + B2).
Locatarii spun că se simțea miros de gaz metan pe casa scării de dimineață, de pe la ora 6.00. O femeia care a mers cu cățelul la plimbare a avut prezența de spirit să lase deschisă ușa de la scara blocului.

Polițiștii locali au izolat zona și au scos oamenii din fața scării, pentru a nu se produce o tragedie, iar polițiști și criminaliști au efectuat cercetări acolo.

Au fost sparte geamurile de pe casa scării, uși din interior și ușa de la intrarea în bloc iar patru mașini parcate în fața blocului respectiv au fost avariate după ce elemente de tâmplărie și cioburi au căzut peste ele.

O bucată din balconul apartamentului în care s-a produs explozia și bunuri au zburat pur și simplu pe spațiul vedre din spatele blocului.

Apartamentul bătrânului a fost distrus. Cei de la ISU Suceava spun că explozia s-a produs, cel mai probabil, în urma unor acumulări de gaze în apartamentul respectiv.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.